Femeia la treizeci de ani.

Cartea aceasta m-a făcut să mă îndrăgostesc de Balzac. Motivul este unul egoist, sau cel putin legat de orgoliul meu, pentru că am regăsit în ea, concluziile la care eu, ca femeie la treizeci de ani, am ajuns in ultima perioadă (ultimii ani). M-am simţit mândră să constat că nu sunt singura care a interpretat femeia în felul în care e ea prezentată în roman. Cred că toate femeile ar trebui să o citească pentru că le-ar ajuta enorm luciditatea unui bărbat crescut spiritual alături de o femeie mult mai învârstă ca el şi care i-a împărtăşit din ceea ce barbatii numesc misterele femeieşti, iar femeile nicicum pentru că nu le realizeaza.
Însfârşit, scriu despre acest roman mânată şi de nebunia provocată de sinuciderea Mădălinei Manole, care făra a o simpatiza foarte mult, m-a şocat şi obsedat. Aproape aş crede ca a fost altceva. Scriu mânata de acest eveniment, pentru că, a făcut parte din categoria acelor femei, care, nu pot fi sincere nici măcar cu ele însele, sau care se sting pur si simplu fără a şti care e motivul. Acele femei care vorbesc despre ele, despre familia lor, despre viţa lor ca şi când totul ar fi perfect, susţinând ca au găsit fericirea.
Femeile se mint, femeile nu se recunosc, se ascund chiar si de ele insele, îşi brodeaza vise şi idealuri pe care le prezinta, cand consideră ele, ca şi împlinite. Fmeia nu face diferenţa între vis şi realitate, nu crede că idealul si fericirea de fapt nu exista, ci sunt pur şi simplu nişte termene ce definesc fenomene irelizabile ce ţin doar de spirit, de minte, de gândire. Fericirea e un ideal, iar idealul este intangibil, pentru că insuşi termenul se refera la lucrul acesta.
Întâlnim în acest roman, femeia dintr-o epoca ce-i drept trecută, aparent apusă...Femeia ce se căsătoreşte visând la o mare iubire, plina de răsfăt atenţie şi dăruire din partea soţului. Curând după casătorie, începe să se simtă slabită; o tristeţe ce lăsa impresia unei boli. De ceea ce i se întâmpla de fapt, îşi dă seama o matuşă a soţului ei, mult mai învârstă. Aceasta încearcă să o consoleze, însă moare înainte de a o instrui suficient, înainte de a-şi indeplini scopul. Ea urmeaza să-şi trăiască viaţa refuzând să rămână alaturi de bărbatul faţă de care simţise că s-a îndrăgostit, din cauza principiilor şi rămâne alături de soţul ei, nefericită, hotărâtă să ducă o viaţă de sacrificiu.
Odată cu înaintarea în vârstă renunţă la principii şi accepta o relaţie intima, însă foarte discreta cu un bărbat mult mai tânar, fascinat de misterul pornit din suferinţa acesteia. Au împreună un copil, şi nimeni nu bănuieşte absolut nimic. Cei doi işi consumă relaţia pretextând o prietenie pură, de familie.
Ei bine, o văd pe această femeie, intruchipată in vremurile noastre, în acele pudibonde, ce se vor cucerite, curtate îndelung înainte de a accepta barbatul în aştenutul lor, acele femei ce incă se mai tem că lumea le crede...proaste, (caci termenul de curvă e atribuit în altfel de circumstanţe), dacă cedează uşor. O văd în acele femei care după ce şi-au urmat cu stricteţe această strategie de cucerire a bărbatului, postând intr-o ingenuă dar totuşi focoasa domnişoară, constată că nici bărbatul nu a fost mai prejos la şiretenie, iar după "contopire" descoperă cu totul altceva. Într-un colţ al minţii îşi vor recunoaşte prostia, ceea ce le va transforma total , insă, in faţa celorlalţi se vor afişa ca femei împlinite, fericite cu o viaţă ideală, demnă de invidiat. Exaltarea aceasta ar trebui să spună totul.
Am apreciat întotdeauna femeile libertine, care se bucură de viaţa lor cu bune şi cu rele aşa cum este ea, căci nu poate fi altfel.