miercuri, 28 aprilie 2010

Colectionarul

O cărticică mică ce-ţi zbârleşte părul pe şira spinării, interesant alcatuita; prima parte povestita de personajul de sex masculin, care se îndrăgosteşte de o tânără studentă la arte plastice şi o urmăreşte în liniste...fizica, îsă intr-un freamăt emotional fantastic. O dorea doar pentru el. Aşa sensibilă...doar ea ar fi fost capabilă să-l accepte şi să-l iubească. Ştiind că nu are nici o şansă să intre macar în vorbă cu ea, simţind că nu are ce-i oferii se hotătăşte să o răpească. O închide într-un beci unde îi pregătise un atelier de pictură cu tot ce ar fi avut nevoie. În mintea lui era suficient ca ea să se simtă fericită.
Un om care toată viaţa a stat ascuns de societate, singura lui plăcere fiind cea de a colecţiona fluturi, nu putea şti cât de importantă este libertatea, lumina, societatea, pentru orice fiinţă normală. O privea prin prisma minţii lui bolnave şi nu putea întelege nemulţumirea ei, tentativa de a scăpa din beciul în care fusese închisă.
A doua parte a cărtii este scrisă sub forma unui jurnal, de data asta al fetei. Aici sunt redate teama si dispreţul tinerei pentru fapta barbatului, pentru atitudinea si modul lui de a gândii.
Finalul este trist; ea moare, imbolnăvindu-se forte grav; el nu o mai crede pentru ca încercase la un moment dat să evadeze pretextând că e bolnavă. Pe de altă parte se temea că astfel o va pierde.
Ceea ce mi se pare interesant şi inedit la această carte este modul in care a fost aclătuită; îmbinând cele doua minţi, total diferite. Mintea unui traumatizat care toata viata a trăit în singurătate si "întuneric"cu cea a unei fiinţe sensibile iubitoare de frumos, de lumina, de viată. Aceleaşi întâmplări povestite de doua fiinţe diferite ca structură psihică, doua concepţii total diferite despre ceea ce înseamnă a dorii binele unei fiinţe dragi.
Colecţionarul de fluturi nu se putea bucura de aceste fiinte in libertate; le voia infipte, fixate, pe un suport unde să le poată admira în linişte, sa simtă că este posesorul lor unic. În acelaşi mod a încercat să trateze si fiinţele umane, pentru că, imediat după ce a scăpat de trupul fetei, individul a pus ochii pe viitoarea victima. De această data işi propune doar o comparaţie între cele doua, pentru că, dragostea pe care credea ca o trăise pentru cealaltă fusese inutilă.
O excelentă demonstraţie de interpretare a unor sentimente ca fiind dragoste.

Un comentariu:

  1. Si blogul tau este frumos . .. O sa citesc cartea ...pare interesanta :)

    RăspundețiȘtergere