"Filozofeli" despre filozof

Imi place Cioran, spunea un coleg de liceu, iar eu nu avusesem inca curiozitatea sa deschid vreo carte de-a lui. Stiam ca filozofia e greu de inteles pentru ca incercasem Petre Tutea si mi-am rotit privirea pe acelasi paragraf pana am ametit. Categoric era necesar un dictionar la indemana, insa cum el era in biblioteca nu m-am mai obosit cu deplasarea.

Noica in schimb mi-a aparut ca un batranel extraordinar de simpatic si pertinent. Citisem ce-i drept niste citate din "Jurnal de idei", prea putin ca sa pot spune in gura mare: imi place Noica.

Ei bine, colegul meu incepuse ceva scris de Cioran si foarte incantat se lauda la toata lumea. M-am ofticat ca nu aveam si eu citit ceva la fel de maret.
Ajunsa acasa, deschid "Pe culmile disperarii", dar o inchid imediat, spunandu-mi ca mai tre' sa cresc sa o pot intelege. Ma rodea, insa neincrederea ca acel coleg era capabil sa inteleaga ceva.

Dupa cativa ani, intr-o sesiune asudanta de iulie, cand in creier mi se amestecau flori si arbori, ma ia un dor de literatura....dogoritor ca vremea de-afara. O biblioteca de 5/2.5 m astepta sa ma servesc. Imi amintesc de frustratea din liceu si agat un Cioran. De aceasta data, nu-mi amintaesc cartea, insa tin minte ca m-a impresionat modul convingator in care isi expunea ideile. Nu le-am considerat ca fiind adevarul absolut, venind din partea unui mare filozof, ci doar niste ganduri puse pe hartie cu atata claritate, incat puteai crede ca sunt bazate pe principii indelung studiate si analizate pentru a fi concluzionate in aceea carte.

Ca prima reactie mi-am spus: "omul asta categoric e nebun", insa din fericire nu obliga pe nimeni sa il creada. Auzisem o verisoara spunand, ca dupa sinuciderea unei rude, cunostintele, dandu-si cu parerea asupra motivelor care l-au dus la acest act, si-au amintit ca in ultima vreme incepuse sa citeasca Cioran, lucru care l-a schimbat complet. Mi-a fost rusine sa-mi exprim parerea despre niste oameni care ii erau rude si mai ales despre cel disparut in nefiinta, pentru ca ar fi urmat intrebarea: Cine-i prostul? Al de a fost capabil sa-si ia viata citind ideile unui individ care are avantajul de scrie orice, si darul de a scrie atat de elocvent incat sa creeze credibilitate, sau rudele care cred ca sinuciderea e o actiune fireasca determinata pur si simplu de citirea unei carti?
Imi place Cioran, pentru claritatea ideilor, pentru cat de convingatoare ar putea fi in cazul in care cineva ar vrea sa adopte pur si simplu o idee, doar pentru ca apartine unei personalitati, uitand de propria lui personalitate si de dreptul de a gandi, dreptul la libertate.